Este foarte cunoscut faptul că tot mai mulți români pleacă în străinate pentru a-și întreține familiile din România, având în vedere situația economică a țării și neajunsurile fiecăruia. Iată ce salariu primește o femeie de serviciu în Italia.
În ultimii ani, tot mai mulți români au plecat să muncească în Italia, Spania sau Franța. Româncele, chiar și fără prea multe studii, și-au găsit joburi destul de bune, mai ales din punct de vedere financiar.
Remunerația este un prim motiv al acestei alegeri, sunt salarii Italia aproximativ de 3 ori mai mari decât în țară și chiar dacă și costurile traiului sunt mai ridicate, multe prețuri sunt similare cu cele de la noi.
Așadar, dacă ai un plan de economisire a banilor, poți chiar strânge o sumă favorabilă pentru orice îți dorești.
O femeie de serviciu în Italia are un salariu de 1600 de euro și poate ajunge până la 1800 de euro pe lună. Pentru un serviciu de genul acesta, trebuie să știi că ai nevoie de câteva lucruri. De exemplu, condiția ta fizică trebuie să fie una bună.
De asemenea, pentru suma aceasta de bani, o femeie de serviciu ar lucra în ur de 8-10 ore pe zi, și 6 zile pe săptămână.
Un alt lucru esențial este că limba italiană nu este obligatorie, deci poți să muncești și fără să cunoști această limbă.
Sistemul medical este similar ca și la noi, însă mai funcțional și mai bine pus la punct.
Angajații beneficiază de facilități care sunt suportate de către angajator, însă pot opta pentru o asigurare privată de sănătate care de altfel, reprezintă un avantaj, economisești timp, iar asigurarea privată poate fi făcută la oricare centru ASL, Azienda Sanitaria Locale.
Aici, femeile sunt ocrotite de către stat prin faptul că o femeie nu poate să fie concediată după ce a dat naștere unui copil.